Putin lansează teoria înscenării în cazul atacului SUA din Siria: A fost ca în Irak. Se pregătește plantarea de arme chimice la Damasc

Putin lansează teoria înscenării în cazul atacului SUA din Siria: A fost ca în Irak. Se pregătește plantarea de arme chimice la Damasc
Întrebat dacă se așteaptă la mai multe atacuri cu rachetă ale SUA în Siria, liderul rus a răspuns: „Avem rapoarte de la mai multe surse că pretexte false (false flags) ca acesta – și nu pot să-i spun altfel – sunt pregătite în alte părți ale Siriei, inclusiv în suburbiile sudice ale Damascului. Ei (nu se știe la cine se referă – n.r.) plănuiesc să planteze niște chimicale acolo și să acuze guvernul sirian de un atac”, a declarat Vladimir Putin într-o conferință de presă la Moscova, alături de președintele Italiei, Sergio Mattarella, referindu-se la atacul cu arme chimice lansat pe calea aerului în provincia Idlib, ceea ce a dus la reacția SUA de a bombarda cu rachete Tomahawk baza aeriană de la Shayrat, de unde s-ar fi ridicat avioanele cu arme chimice.

Putin nu a adus nicio explicație sau vreun argument în sprijinul afirmațiilor sale vagi și acuzatoare, lansate cu o zi înainte de vizita secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, la Moscova, însă acestea vin în mod evident în sprijinul dictatorului Bashar al Assad, pe care Rusia și Iranul îl susțin militar și financiar la putere.

Guvernul de la Damasc a pus atacul cu arme chimice pe seama teroriștilor Statului Islamic sau jihadiștilor Frontului Al-Nusra, arată Russia Today. Totuși, nu este clar cum ar fi putut aceste forțe să lanseze un atac chimic pe calea aerului, pentru că nu dispun de forțe aeriene.

„Președintele Mattarella și cu mine am discutat acest lucru și i-am spus că îmi amintește puternic de evenimentele din 2003, când reprezentanții SUA au demonstrat în Consiliul de Securitate al ONU presupusele arme chimice găsite în Irak. O campanie militară a fost declanșată în Irak, care s-a sfârșit prin devastarea țării, dezvoltarea amenințării teroriste și apariția Statului Islamic pe scena lumii”, a mai spus Putin.

Atacul cu bombe chimice din provincia siriană Idlib a făcut zeci de victime printre civili, inclusiv mulți copii. SUA au atacat vinerea trecută cu 59 de rachete Tomahawk, lansate din Marea Mediterană, baza aeriană de la Shayrat, de unde susțin că aparate de zbor s-au ridicat de la sol și au aruncat bombe chimice asupra orășelului Khan Shaykhun.

Putin nu a oferit, însă, niciun fel de dovadă care să susțină aceste afirmații, dar a menționat că spera că adversitățile se vor domoli. Vladimir Putin a mai spus și că raidurile aeriene ale americanilor în Siria i-au amintit de armele de distrugere în masă care au urmat invaziei Irakului din 2003.
Putin a avertizat și statele din Vest, arătând că nu va tolera critici în raport cu rolul Rusiei în Siria, în contextul în care statele G7 i-au atras atenția în legătură cu susținerea arătată regimului luiBashar al-Assad, informează express.co.uk.
Declarația vine în contextul în care Boris Johnson a solicitat sancțiuni împotriva Siriei și Rusiei după atacul chimic de săptămâna trecută. Secretarul pentru Afaceri Externe a mai transmis și că„regimul Assad se apropie de final. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost un atac din partea lui Assad și a oamenilor lui. Pe baza acestor circumstanțe, sancțiunile economice și individuale par adecvate”.
Marți, miniștrii de Externe care au participat la o întrevedere a G7 au respins solicitarea Marii Britanii în privința impunerii unor sancțiuni Rusiei în urma presupusului atac chimic din Siria, informează BBC News online.
Miniștrii de Externe au încercat să ajungă la un acord comun în legătură cu conflictul din Siria, înainte ca secretarul de stat al SUA să întreprindă o vizită în Rusia pentru a convinge Administrația de la Kremlin să nu mai susțină Guvernul Bashar al-Assad în războiul sirian.
Statele membre „Grupului celor șapte” a ajuns la concluzia comună că nu există o soluție a rezolvării crizei siriene atâta timp cât președintele Assad se află la conducerea Administrației de la Damasc.
Propunerile ca Rusia să fie sancționată în urma atacului chimic ce a avut loc în Siria au fost marginalizate în cadrul întrevederii miniștrilor de Externe ai G7. Sancțiunile împotriva Rusiei și Siriei nu vor fi puse în aplicare decât după concluzia investigației atacului chimci ce a avut loc la 4 aprilie, potrivit unor surse ale Guvernului Marii Britanii.
Membrii Grupului celor șapte, ce include cele mai industrializate state din lume, au căzut de acord să întârzie implementarea sancțiunilor până la descoperirea unor dovezi „ferme și incontestabile” asupra atacului chimic, potrivit postului de televiziune BBC News.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?